Mi-e frică să-mi îmbrac dorul în haina graiului,

De-aceea umblă gol și mut.

Și-l doare mult suspinul naiului,

Ce-i cântă goliciunea și amarul,

Și plânsetul de cuc, sădit în ramul teiului,

Și frica de-a păși roșul hotarului.

Ah, Doamne, cui să-l împrumut?!

Căci îmi apasă stânga pieptului,

Și îmi răstoarnă mersul gândului,

Și îmi întoarce lanțul timpului,

Zbrâncindu-mi inima spre vârful spinului…

10 octombrie, 2005