Pe potecile spinoase ale vitregii vieți,
Să înfrunt mi-e dat destinul, cu obârșia din leagăn,
Și destinul meu, lugubru, prevestind nu dimineți,
Ci apusuri și sfârșituri, patru scânduri de mesteacăn.
S-ă m-acuzi, tu, că prea aspru îmi privesc în ochi destinul?!
Tu, ce ai în mâini mărirea și-a puterii aspră vargă,
Tu, ce-n stare ești să-ți foarfeci drum, spre ce-ți alege gândul…
Eu, că-s o neputincioasă, pe uscat uitată, barcă.
Caută, deci, spre-avuția ce o ai fără vreo trudă!
Și-o împarte pentru a-ți face drum curat, ferit de tină.
Pentru a-ți făuri un nume, tot pe bogăția nudă,
Pentru a-ți cumpăra și minte, ce-i păcat… doar pe hârtie.
Și mai vezi să nu te prindă că în cap ai doar prostie
Și că știi să numeri numai cât cuprinde buzunarul,
Că măsura minții tale nu-i soră cu a avuției,
Că ți-e frică de lumina în stare să-ți stârpească ,,darul,,.
Lasă-mi sărăcia în pace, și cusururile pline!
Nu certa pe Cel din Ceruri, că-ți apare-n drum sărmanul.
Cum ai ști și cum te-ai crede creatură prea divină
Dacă unu’ așa ca mine nu ți-ar certa buzunarul?!
Căci aduni în el și trudă, și sudori, și banul lumii
Nu ca ți-ar fi-n trebuință ca alții comori să-ți țese,
Doar că mare-ți e mândria și te simți măreț, pe bune,
Când compari masa săracă, cu ale tale pline mese.
Fără chip de îndoială, aparența te susține.
Îmbrăcat în haine scumpe, cu semne de mare fală,
Mai recurgi chiar și la mimici prinse-n micile ecrane,
Însă totul se termină, aparența mai înșeală.
Bine-ar fi mai rar cuvântul să apară-n a ta gură,
Să nu dai rostirii, gândul, uneori ce se mai naște,
Căci reduci până sub ,,zero,, a impresiei măsură,
Ce-o acumulezi în pripă, când a ta guriță tace.
Totuși, nu știu cum se face, că elita socială
Închegată-i doar din ăștia ce-s descriși în aste rânduri.
Fie reprezintă statul, fie propria comoară…
Oricum banu-i la putere, banu-i mintea, banu-i gândul.
25 august, 2005
inna manu 