Privesc în nersfârșit.

Cu-al meu condei, de-l am,

Încet gravez ce văz…

Fără a cauta la a mea hidrofobie, nu văd potop,

Nici foc din cer.

Văd mână omorâtă, de arma ce-a făcut-o.

Văd guri hulpave

Nu mai văd nori de ploaie, ci de noroi,

Iar rostul lumii, întins de ciori…

Văd semnele lugubre, dictate de-a lor viață,

Moartea fiindu-le o soră de ispravă

Nu o pedeapsă.

Da, prind mirosul nesfârșitului sfârșit,

Sau, sfârșitul nesfârșitului dorit…