„Copilul care nu zambeste”
Asa ii spun cei ce-l cunosc.
Mai simte inca al lor miros
Si inima inca-i tanjeste…
***********
Avea doar trei ani rasfatati.
Copil dorit, iubit, vioi,
Gusta in plin viata de Rai
Cu-ai lui parinti de griji uitati.
Vedea ades in jur ochi tristi,
Dar ii credea din alta lume.
Zilele lui earau doar bune.
I se pareau niste artisti.
Pana-n acea zi zbuciumata
Cand l-a trezit un zgomot surd.
Manat de-un sentiment absurd,
A dat peste o vaza sparta.
Iar dupa colt, intinsa jos –
Bunica, telefonu-n mana.
Credea ca-i un joc de rutina.
Radea, strigand-o zgomotos.
Dar… de ce buni nu raspunde?! 😦
„Gata, bunico, nu mai vreau!”…
Intr-un tarziu, ca dintr-un hau
Si-a revenit, nu stia unde-i.
L-a strans la piept, obraji udati
De-un plans de mama ce NU POATE,
DAR TREBUIE sa isi ingroape
Copiii, tocmai decedati.
Cine sa-l faca sa-nteleaga,
Ca e de azi copil orfan.
Nu mai e visul diafan
In care se scalda odata…
***********
Inca ii mai asteapta-n prag,
Chiar de-au trecut trei ani PREA lungi.
Nu plange, doar inalta rugi,
Pentru parintii lui cei dragi.
Copilul care nu zambeste…
(bazata pe un caz real)
inna manu 
Of, Doamne, ce situaţie dramatică! Câte suferinţe alungă, de pe chipurile multor copii, orice zâmbet! Din păcate…
Îţi doresc o zi bună! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc mult. Scuze pentru intarzierea raspunsului, nu am intrat o vreme pe aici.
ApreciazăApreciază