naște izvoare de slove ce nu-mi aparțin
și moare…
moare în golul haotic-absurd.
Nu aleg nimic.
Da! Sunt mreji și capcane!
Rechem tăcerea,
o rog să învie, să-mi fie doar mie
pilon de credință.
Tăcerea mă-nalță.
Nu-mi trebuie gânduri pocnite și sparte.
Văd liniștea cu ochiul urechii.
Îi văd strălucirea, pleoapa îmi saltă.
Atunci intru-n mine.
Acolo-mi e bine. Acolo-s acasă.
Nici singură nu-s, nici cu cel ce nu-i pasa…
Acasă…
Îmi umplu desaga cu liniște bună
și mă întorc să-mi fac slujba,
în golul cu sensul pierdut,
cu furtună…
Tânjesc, dar înghit cărămizi sparte-n față
doar să mai rămân,
căci viață am dat și-am semnat, și-am jurat
pe undeva prin gol... VINERI, 25 septembrie, 2015


Tăcerea….o perlă a înțelepciunii..
ApreciazăApreciat de 2 persoane