Mi-acopar ochii ca sa vad lumina
Si campul, radacina ce-mi hraneste…
Vorbesc cu timpul.
Povesteste, fara grai,
Ca port lentila stramba, perfect compusa-
Ca viul trai,
Ce-acoperi prezentul si se duse.
Zaresc un nai si ma incant,
Ascult si ma alint cu nota-i calda,
Nici joasa, nici inalta.
E calda!
Ma vede timpul si ma iarta,
Iar eu il las sa plece.
Nu caut sa-nteleg perfectul simplu,
Dintr-un perfect compus de sentimente…
Nu vad absentul.