Știi, lejeritatea cu care ne dezgolim trupul, împinge la cealaltă extremă curajul de a rămâne cu sufletul în pielea goală.

Prea vulnerabili? Prea simpli? Prea altfel? Prea? De ce?

Energia investita in imaginea socială distorsionată, kitsch și penibil de leită cu restul, ne sperie de a fi altfel decât ei, de a fi autentici. Și ne trezim că o viață întreagă hrănim lupul greșit.

Am putea rămâne uimiți de frumusețea curburilor unui suflet. Curburi care pot excita, atrage, băga în extaz…dar neobișnuit de diferit. Înălțător. Și cum este sa te îndrăgostești de suflet? Să iubești suflet, nu trup. Sa alegi sâmburele nu cireașa. Nefiresc, nu? Dar dacă înveți asta, ești rege.

Spunea cineva că, periodic, își face fel de fel de testări, să vadă dacă nu a murit. Pentru mine, cel mai veridic indiciu că trăiesc, este sa iubesc suflete. Adevărate.

Și să sap în inima mea, și să curăț izvorul, și să iubesc suflete…