Cu cât mai multe aflăm, cu atât mai puțin cunoaștem. La fel cum, pe cât ne adâncim în cunoașterea de sine, pe atât se adâncește și propria necunoaștere. Care e procentul celor care s-au întrebat, macar o data, cine sunt și ce rost au în aceasta lume? Sau ce este viața, este o intenție sau …
Lună: noiembrie 2022
Am jucat
Am jucat amândoi în aceeași piesă. Mă mai ții minte? Eram fata cu universul în ochi și cu inima cat universul.Am jucat în aceeași piesă! Am jucat bine, ca la carte. Am primit însă alte roluri decât voiam. Ne-am dus rolul până la capăt, dar…Universul? Cum rămâne cu Universul? Îl avem același! Unul pentru noi. …
Regret
A fost o vreme, când, din prea plinul inimii, îmi lăsăm iubirea slobodă, sa patineze pe chipul tau. Și te studiam că pe o hartă. Nu că așa voiam. Nu puteam altfel.Alteori, îmi creștea sufletul în piept că pe drojdii și mă îneca din interior. Simțeai… Dar am fost cuminți. Prea cuminți? Deși, știi…momentul când …
Când îți sunt plămânii câmp cu flori, respiri fluturi
Proiecție. Iubesc macar în proiecție. Îmi e de importanță vitală. Altfel cum să respir? Când îți sunt plămânii câmp cu flori, respiri fluturi.
Ar mai fi…
Ar fi atâta de spus, dar nu mai sunt cuvinte. Au fost spuse în altă viață. Se vede că erau de unică folosință. Ar mai fi atâta de iubit, dar nu mai e iubire. S-a înghesuit că la ușă cortului și a fost arsă fără rost, ca o lumânare irosita în miezul zilei. Nu a …
întrebări
,,Alege gândurile așa cum alegi cu ce te îmbraci!,, Chiar daca preferi de multe ori nudul interior și maximul ce ai vrea să asculți este sunetul atmosferei, te lași frecvent purtat de aburul gândului împletit în cât vrea el și presărat cu susan excitant de colorat. Îl vezi la început mic și timid. Îl subestimezi, …
Soldatul din flori
Mi-am făcut un hobby, o întreagă viață, din fuga de dependențe. Din eliberarea de tot fără ce mi-ar fi greu, la un moment dat, să exist. Am învățat să pot. Și mă privesc în oglinda, și văd un soldat. Ceea ce mă trimite însă deseori in ,,rezervă,, este pasiunea. Or, pasiunea nu are nevoie de …
Sărutul îngerilor
Mă întrebi de ce scriu despre iubire? E la fel că și cum ai întreba ploaia de ce picură, sau focul de ce arde. Știi, imi curge în vene, ca un vin bun. Îmi e în inimă, în minte...în ochi. Câtă e în ochi!!! Și mă trădează, și mă povestește, și te miră...și e multă. …
Procent din tine
Cat esti din cel ce-ar trebui să fii? Nu-mi spune că nu știi, Că' doar îți pasă! Esti regula, sau o excepție ce o încalcă? Nu știi ce ai putea sa spui? De parcă Nu tu ești cel ce te trăiești. încearcă! Stai! Ia-ți timp sa te oprești și taci! Fă liniște că să auzi …
Toamna
Multe iubiri se coc, puține sunt culese, și mai puține consumate.