Te citesc.
te citesc pe silabe,
ca un prunc împins de genele visătoare și nerăbdarea de a crește.
te citesc pe note întregi, in refrenurile imaginației,
ca dimineața care promite de toate, dar aduce ce vrea ea,
dar totuși te citesc până la capăt.
(cate capitole ai?)
Te înțeleg.
te înțeleg in versurile fulgilor plutitori
și flamanzi de atenție.
te înțeleg în vorbele pe care nici nu știi că mi le spui,
(te-am auzit azi! mă poți crede? te-am auzit!)
în inimile care știu ele ce noi nu știm și ne bat la cap că vor…ce vor? Vor sa bată.
te înțeleg cu vederea-mi sufletului
atunci când despic aerul cu lama trecutului
pentru a te altoi in azi
(ai bănuit că te înțeleg?)

te i…..
Eh!?
Da.
Și ce?

Te văd. Când vreau. Chiar acum te vad. Cum?
Cum vreau eu!
(Știai că te vad?)

Iar noaptea…ce e noaptea? doar un sfetnic. un ibric de pace turnat într-o ceașcă gata să fie băută. E timpul! Se raceste!
(Cât arata ceasul tau?)

Te citesc… Câte capitole ai?