Am uitat cum te cheamă. Hai sa facem cunoștință!
Am uitat când te-am văzut prima oară. Am uitat că nu te-am văzut cu ochii, ci cu inima și cu ochiul minții. Am uitat cum m-a lovit unda caldă și mi-a deschis ochii. Mi i-a deschis a dragoste. Și m-am pierdut fugind, pentru a reveni.
Doar valul, pornit din tine, care s-a spart în malul inimii mele, nu l-am uitat. E punctul zero. E punctul care a șoptit infinitului să își facă casa în sufletul nostru. Casa cu geamuri mari și fluturi scăpați din plămânii mei…

Am uitat cum nu mă împotriveam iubirii…nu mă împotriveam. Am gustat-o. Iar acum am uitat. Am uitat să sărut fluturii și au plecat în alte lumi, pentru a ne povesti, pentru a ne plânge, cât de repede ne-am uitat…

Ne-am uitat. Seacă izvorul cuvântului.

Te caut în inima și nu ești. Pe unde umbli?