Tăcerea naște... naște izvoare de slove ce nu-mi aparțin și moare... moare în golul haotic-absurd. Nu aleg nimic. Da! Sunt mreji și capcane! Rechem tăcerea, o rog să învie, să-mi fie doar mie pilon de credință. Tăcerea mă-nalță. Nu-mi trebuie gânduri pocnite și sparte. Văd liniștea cu ochiul urechii. Îi văd strălucirea, pleoapa îmi saltă. …