Îmbrățișez iubirea,
Și patima, și dorul.
Am curățat izvorul de lutul vechi și acru,
Și mă strecor sub valul din calda ta culoare,
În dansul sacru.
Te plimb prin viața-mi plină,
Să nu am ascunzișuri.
Deschidem uși uitate, cu lacăte-n rugină.
Și te prezint piticului, demult stăpân pe mine,
Să nu mai vină.
Îți prind în palme chipul,
Trist de multă răbdare,
Și îmi descarc iubirea prin ochii tăi din stele.
Mă înfășor în blândul, cuvântul tău, stăpânul,
Uitând de rele.
Primește-mi fericirea,
Și dă-mi-o și-altă dată,
Păstrează-ți bunătatea, inundă locuința
Cu zâmbetu-ți cuminte, cu apele blajine,
Cu dăruința!
inna manu 
Frumos și sensibil spus! Mă înclin și îți doresc multă inspirație în continuare! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doamne ajută la inspirație, căci asta ne ține în viață, pe noi, cei cu patima scrisului. Mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase! 🙂
ApreciazăApreciază
Frumoase si patrunzatoare versuri,Inna!Sufletul tau de poet e plin de iubire,de dragoste si ceea ce este cert e ca tu te-ai nascut dintr-o mare iubire intr-o mare de dragoste!
ApreciazăApreciat de 2 persoane