Am bătătorit cărarea între nevoia de a iubi şi frica de a mă pierde… Streaşina singurătăţii m-a minţit cu o doză de linişte şi un „mai bine-ţi e aşa!” şoptit în loc de „noapte buna!„. Dar e o linişte tristă. O linişte care îmi îmbolnăveşte existenţa şi îmi şterge viaţa din plămâni. Sângele fără iubire e veşted. Mi-a dăruit o mască ce nu îmi aparţine. Şi aş mai sta aşa, dar inima…inima îmi bate la uşă şi mă întreaba CÂND? Inima vrea să aibă pentru ce bate, să aibă pentru cine!Are dreptate, fără iubire nimic nu mai mişcă.

Aleg să iubesc! Să îmi fac curaj să iubesc. Renunţ la streaşină şi ies în ploaie. Îmi asum şi vântul, şi viscolul. Îmi asum gropile, dar şi zborul peste obstacole. Stiu, va ieşi soarele, e musai! 🙂
25 decembrie
Nevoia de a iubi se chiamă NORMALITATE, dar nu poți cere iubirii să te caute, cum tu n-o poți căuta. Iubirea nu este un sentiment, o emoție, sau gânduri, astea sunt reacții.Iubirea este cea mai uriașă energie paradoxalăm nu are reguli, este discretă, misterioasă, tainică. Vine când nu te aștepți și pleacă când nu se mai simte ACASĂ. Tu FII acasă cu ușa și toate ferestrele deschise, fii vulnerabilă, riscă totul, crede-mă…MERITĂ. Nu socoti, nu plănui, nu pretinde, nu fugi…fii precum un boboc care așteaptă lumina dimineții ca să ÎNFLOREASCĂ.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
🙂 Foarte frumos ati scris! 🙂 M-am si emotionat… O sa va urmez sfatul! Multumesc!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Să n-ai rezerve…este verificat.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Eu rezerve am din cauza gandului ca poate ma indragostesc nepotrivit. caci, pana la urma, noi alegem persoana sau cel puti asa imi place sa cred. Iar asta imi descarca pe umeri o responsabilitate. Alegand prost, se poate intampla sa iubesc un om nepotrivit.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Iubește și fă ce vrei…spunea un înțelept. Nu poți greși din iubire, cum nu poți suferi din iubire…Tuspui că ai rezerve din cauza gândului…AȘA E$TE, GÂNDUL ESTE VINOVAT. iUBIREA NU ARE A FACE CU GÂNDUL, ARE NUMAI CU inima.
Am scris 35 de articole despre iubirea cuplului. Dacă ai timp și răbdare, când și când poți citi câte un articol. Cred eu…(?!) că poate fi de folos…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cu siguranta e de folos! Multumesc Frumos! 🙂 Voi citi!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și când te îndrăgostești „nepotrivit” să nu-ți fie frică. Știe inima cel mai bine cum e.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Atunci…o las pe ea 😀 Si in functie de rezultat, o sa vedeti si postari pe aici :))))
Eu sper sa fie de fericire si iubire implinita 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa îți doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
CRACIUN FERICIT! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc Ileana, Craciun fericit si la tine! :*
ApreciazăApreciat de 1 persoană
pai… cum sa nu iubesti???
cine nu iubeste… chiar daca inca mai repsira, a murit deja…
iubirea este singura noastra ratiune de a fi pe pamantul acesta…
ApreciazăApreciat de 1 persoană