Îmi rezerv dreptul de a fi subiectivă!

Am venit pe lume înecată deja în paradigma cu Adam şi Eva. Mi-am ţinut capul plecat să nu îl depăşesc pe comicul şi, în acelaşi timp, tandrul şi grijuliul personaj bărbătesc, care ma însoţea imaginar. L-am lipit din pildele scrise, din visele cu prinţul care are de toate şi îi lipseşte doar o tânără prinţesă, pentru o fericire deplină. Am învăţat că femeia e o coastă a bărbatului!!  Nu mă incomoda. Nu era prea sexi, dar îmi convenea că e el cel puternic şi vin eu ca o completare, împreună să formăm un întreg.

După ce am crescut, după ce personajul imaginar a rămas doar o machetă, am ajuns la ferma convingere că bărbatului chiar îi lipseşte ceva, dar nu înţeleg ce. Şi, nu, nu eu îi lipsesc, şi nici tu, draga mea care citeşti aici, nu! Bărbatul e în lipsa de la facere, iar femeia nu poate acoperi lipsa. Bine, uneori ajung să cred că Adam a fost lipsit de mai multe coaste 😉 , dacă înţelegeţi la ce fac referire, de aici nevoia poligamă a multora. Dar e doar un gând născut din supărarea mea de femeie fidelă, flămândă de reciprocitate.

Să revenim. Vorbeam despre coasta cuiva, care a devenit un om şi despre omul care a cedat o coastă pentru acest scop. Fac un îndemn la concentrare. Fiţi atenţi! Dacă Adam a fost lipsit de o coastă, iar coasta lui a devenit o femeie întreagă cum e Eva, cine a rămas ciobit? Cine e întreg şi cine e cu lipsă? Nu scrie nicăieri că coasta cedata a crescut la loc. Iar actualitatea întăreşte spusele mele.

…DOAR DACĂ NU E ADAM DIN COASTA EVEI…